sâmbătă, 2 mai 2015

Proiect educational (2015)

"Educație deschisă și inovativă în domeniul științific prin intermediul tehnologiei"
(CAER,poziția 157)

Aplicant: Liceul Teoretic "Tudor Vladimirescu", București.





Câteva informații, pe scurt, despre acest proiect

Argument justificare, context 

Potrivit Strategiei Europa 2020, un obiectiv european important este legat de stimularea inovării, de formarea unei forțe de muncă înalt calificate, cu competențe de nivel superior, necesare secolului XXI. Fiind  preconizat faptul că, până în 2020, 90 % dintre locurile de muncă vor necesita competențe digitale, se impune promovarea tuturor acelor acțiuni care conduc la dezvoltarea educației digitale la scară largă. Totodată, în documentele europene a fost subliniat faptul că resursele educaționale deschise (RED) pot juca un rol crucial în facilitarea învățării pe tot parcursul vieții. Iată de ce, este necesar ca, prin strategiile educaționale utilizate,  să creem elevilor noștri oportunități de  învățare în moduri inovatoare, apelând și la  potențialul T.I.C., punând accentul pe bunele practici și pe promovarea lor în diferite medii. 

Scopul proiectului
Stimularea interesului pentru domeniul științific prin utilizarea noilor tehnologii.

Obiectivele specifice ale proiectului.
O.1. promovarea proiectului în 20 de unități școlare și în mediul online, de larg acces pentru elevi și profesori, într-un interval de o lună;
O.2. stimularea învățării colaborative prin derularea, pe parcursul a 2 luni, a 20 mini-proiecte  educaționale din domeniul științific;
O.3. dezvoltarea abilităților elevilor de utilizare a tehnologiilor web 2.0 în contextul realizării de resurse educaționale în format digital și publicării mini-proiectelor, într-un interval de 45 zile;
O.4. diseminarea activităților proiectului în cadrul Simpozionului Internațional "Challenges and Opportunities of the New Information and Communication Technologies for Education", ediția a-VI-a, cu tema “Learning with digital technologies”, fiind rezervat un interval de 45 de zile.

Descrierea grupului ţintă căruia i se adresează proiectul: elevi cu dificultăți de învățare, ce nu manifestă un interes deosebit pentru domeniul științific, incluși în echipe de lucru alături de elevi ce manifestă curiozitate științifică și unele abilități de investigație științifică, echipe coordonate de profesori implicați și în utilizarea noilor tehnologii în procesul didactic, precum și în dezvoltarea de resurse educaționale digitale.

ACTIVITĂȚI

Activitatea 1 Promovarea proiectului (ianuarie 2015)

Activitatea 2 -  “În laboratorul cunoașterii”  (februarie - aprilie 2015)
Descrierea pe scurt a activității
Realizarea  unor mini-proiecte educaționale (domeniul științific), de către echipe de elevi ce vor utiliza tehnologii digitale pentru documentarea, realizarea și publicarea proiectelor lor.  Elevii, cu sprijinul profesorilor coordonatori, vor utiliza tehnologia pentru a reuși ceea ce-și propun, vor  decide asupra soluțiilor potrivite pentru realizarea proiectelor lor, învățând să colaboreze eficient. Rezultatele acestor activități vor fi prezentate pe spații online (blog / site).

Activitatea 3 -  “Educație deschisă și Tehnologii web 2.0” (mai – iunie 2015)

Descrierea pe scurt a activitățiicrearea, de către fiecare echipă de elevi, a unor resurse educaționale digitale (în care sunt înregistrate rezultatele activităților mini-proiectelor educaționale elaborate în “laboratorul cunoașterii”) și  publicarea acestor materiale pe spații virtuale.





Activitatea 4 - Simpozionul  "Challenges and Opportunities of the New Information and Communication Technologies for Education", ediția a-VI-a, cu tema “Learning with digital technologies”  (12 iunie 2015)

Locul desfăşurării: Liceul Teoretic “Tudor Vladimirescu”, București
Participanți (elevi, cadre didactice, părinți, reprezentanți ai comunității etc.).
Obiectivele simpozionului:
O1. promovarea conceptului de Open Education;
O2. valorificarea potențialului creativ al elevilor;
O3. promovarea învățării colaborative, centrate pe proiect.

Secțiuni:
  1. Dezvoltarea de conținut educațional apelând la noi tehnologii. Proiecte colaborative.
  1.  Învățare creativă prin utilizarea noilor tehnologii.
  1.  Web 2.0 și Social Media în educație.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Va multumesc. Opiniile dumneavoastra imi vor fi de folos.